Pe cel mai tânăr dintre experţii criminalişti din Iaşi nu-l mai impresionează nicio nenorocire. Dan Panţâru este inspector criminalist de cinci ani la Poliţia Municipală Iaşi.
Dan Panţâru duce întotdeauna cu el nu una, ci vreo cinci geamantane cu ustensile, atunci când este chemat la locul faptei. Înainte să culeagă probele, îşi înghesuie sentimentele într-un colţ de suflet, de unde să nu mai poată ieşi: „Nu poţi pune totul la inimă, trebuie să te detaşezi cumva de situaţie ca să poţi rămâne obiectiv, altfel nu poţi face faţă. Noi suntem doar doi oameni la munca pe teren şi urmărim tot ce face parte din probatoriu. Conservăm urmele biologice, amprentele, urmele papilare, ale papucilor, obiectele implicate în infracţiune şi aşa mai departe“, povesteşte Dan Panţâru.
Criminalistul a anchetat cazuri răsunătoare, care nu pot fi uitate uşor, chiar dacă îşi doreşte uneori acest lucru. „Prin 2004 la Iaşi un tânăr a fost înjunghiat de prietenul său într-o scară de bloc, undeva pe strada Izvor. A fost o anchetă grea atunci. Apoi a mai fost un caz, cazul Belaşevschi, cu o bătrână care a fost violată apoi omorâtă pe aleea Rozelor“, îşi aminteşte criminalistul. Recunoaşte apoi că îl afectează cel mai tare cazurile în care cad victime copiii.
În poliţie a intrat de la vârsta de 19 ani şi atunci a „moştenit“ valizele care conţin şi ustensile vechi de 13 ani, cum ar fi „clasicele“ pensule şi pulberi. „Tehnologia nu se compară cu cea din trecut, acum se pot face analizele ADN, ceea ce este o mare realizare“, spune Panţâru. Totuşi, la Iaşi nu există la ora actuală un laborator de criminalistică. De aceea, probele „culese“ de pe teren sunt trimise la Bucureşti, de unde se aşteaptă în câteva zile expertiza.
Spune că nu-l mai uimeşte nicio probă, niciun corp delict şi că ucigaşii ingenioşi există doar în filme. Până acum n-a cercetat nicio „crimă