Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Păunescu a cedat către CS Universitatea Craiova folosirea imnului "Cântec pentru Oltenia"

Publicat in Mediafax, marți 5 noiembrie 2013 ·

Fiul poetului Adrian Păunescu, Andrei Alexandru Păunescu, a cedat cu titlu gratuit către divizionara secundă CS Universitatea Craiova imnul "Cântec pentru Oltenia", informează site-ul oficial al grupării finanţate de primărie.

"Astăzi, 5.11.2013, eu, Andrei Alexandru Păunescu, fiu al poetului Adrian Păunescu, împreună cu membri ai familiei Păunescu, anunţ public cedarea cu titlu gratuit a imnului «Cântec pentru Oltenia» echipei Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Consider că este clubul care poate să reînvie legenda şi spiritul Craiovei Maxima, echipa căreia imnul i-a fost adresat de la bun început. Club Sportiv U Craiova SA are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio altă formaţie neavând dreptul să-l folosească. Este cântecul pe care tatăl meu mi l-a încredinţat spre a-l cânta pe scena Cenaclului Flacăra şi pe care îl cânt şi în prezent în toată ţara şi nu numai", se arată în comunicatul postat pe csuc.ro.

Andrei Păunescu le cere tuturor fanilor olteni să susţină formaţia CS Univeristatea Craiova. "Mă alătur unor nume ca Silviu Lung, Gheorghiţă Geolgău, Corneliu Stroe, Nae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Gheorghe Craioveanu, Pavel Badea, Ovidiu Stângă etc, în sprijinul dezinteresat şi sincer pentru echipa unui oraş de poveste. În încheiere, aş vrea să îndemn milioanele de suporteri olteni să se unească în susţinerea unor valori care ne-au caracterizat mereu: decenţă, pasiune, ambiţie, etică, profesionalism şi dorinţa de a fi cei mai buni. Doar aşa Universitatea Craiova poate să renască!", a spus Andrei Păunescu.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, i-a mulţumit pe contul său de facebook lui Andrei Păunescu pentru cedarea imnului. "Clubul Sportiv Universitatea Craiova care aparţine municipalităţii şi Universităţii din Craiova a primit azi, la 3 ani de la moartea marelui poet Adrian Păunescu, din partea familiei acestuia, exclusivita

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°