Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verdict în cazul autorilor atacului din septembrie de la ambasada americană din Tunis

Publicat in Mediafax, miercuri 29 mai 2013 ·

Douăzeci de persoane, judecate pentru rolul pe care l-au avut în atacul asupra ambasadei americane din Tunis în septembrie au fost condamnate, marţi, la doi ani de închisoare cu suspendate, la încheirea unui proces foarte scurt.

Potrivit autorităţilor tunisiene, atacul a fost orchestrat de mişcarea salafistă jihadistă după difuzarea pe Internet a unui film islamofob produs în Statele Unite.

"Au fost condamnaţi cu toţii la doi ani cu suspendare", a declarat avocatul Anwar Ouled Ali, liderul echipei de apărare a acuzaţilor, la încheierea acestui mare proces al atacatorilor de la ambasada americană

"Vom vedea împreună cu familiile lor dacă vor să facă apel, dacă vor vrea, vom face", a adăugat el.

Decizia a fost anunţată într-un timp record, după doar jumătate de zi de proces, chiar dacă unele dintre captele de acuzare prevedeau pedepse care puteau merge până la condamnarea la moarte.

Audierea nu a durat decât puţin peste patru ore şi s-a limitat la declaraţiile acuzării, ale avocaţilor şi la negarea faptelor de către acuzaţi, nicio parte necerând prezenţa martorilor sau a probelor.

Întrebaţi fiecare de către judecător, inculpaţii, dintre care nouă erau deja în detenţie provizorie, au negat, după caz, că ar fi participat la proteste sau că ar fi atacat amabasada şi poliţiştii prezenţi.

Avocaţii au condamnat vehement procesul şi au cerut neurmărirea penală, apreciind că justiţia tunisiană se supune dorinţelor occidentului.

"Aceste proteste (din faţa ambasadei) se înscriau în cadrul unei reacţii spontane în toată lumea (musulmană), împotriva atingerii simbolurilor noastre sacre", a declarat avocatul Slah Barakati.

"Aceşti tunisieni au dost deferiţi justiţiei pentru a face pe plac Statelor Unite şi Uniunii Europene", a declarat el.

Un alt avocat a condamnat "mărturiile obţinute de poliţişti folosind presiuni ş

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 56 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 59 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 2 ore
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°