Secretomanie maxima in cazul negocierilor dintre Centrala Electrica de Termoficare (CET) Iasi SA si cei ai firmei Obedineni Energiini Targovtsi (OET), sucursala Bucuresti. Ieri, reprezentantii bulgari au fost la CET Iasi, pentru a pune la punct detaliile legate de contractul de procesare a huilei. In timp ce sefii CET Iasi SA au fost de negasit, directorul institutiei, Dorin Ivana, refuzand sa raspunda la telefonul de serviciu, reprezentantii firmei s-au aratat foarte prudenti in declaratii. "Da, am fost astazi (ieri - n.r.) la CET, dar nu va pot dezvalui ce am discutat. O sa primiti toate informatiile necesare, la un moment dat, prin intermediul unui comunicat de presa. Lasati-ne sa ne facem treaba", a declarat scurt, George Nita, directorul executiv al OET.
Conform reprezentantilor Primariei, bulgarii de la OET au fost, ieri, pentru a semna un pre-angajament cu CET Iasi, intrucat oferta acestora expira la sfarsitul acestei saptamani. "Din putinele informatii pe care le-am aflat si eu de la ei, ar fi vorba de semnarea unui angajament, care sa certifice continuarea negocierilor. Si asta pentru ca oferta celor de la OET expira pe 22 august. Eu asa stiu din informatiile celor de la CET. I-am sunat si eu pe sefii institutiei, dar nu mi-au raspuns. Am sa condamn public aceasta lipsa de transparenta, intrucat este o achizitie care va decide soarta orasului la iarna", a declarat viceprimarul Gabriel Grigore.
Activitatea de procesare, pe care vor sa o incheie sefii CET Iasi SA, presupune arderea a 150 mii tone de carbune la CET II Holboca. Energia electrica obtinuta va fi vanduta de reprezentantii OET in Sistemul Energetic National, iar cea termica va fi cumparata de CET Iasi SA, la un tarif stabilit de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei. OET va aduce la Iasi 150 mii tone de huila, extrasa din minele din Africa de Sud si Columbia.