Statele Unite ale Americii exportă, alături de producţiile audio-vizuale de larg consum pe care le întâlnim la tot pasul, propriile reglementări referitoare la comercializarea lor, explică Ovidiu Gherasim-Proca, lector la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Articol din ediția nr. 27 a FP România.
Vezi şi: Avocată: De ce ACTA nu ar trebui să ne îngrijoreze
Cum ACTA ar putea duce la o Magna Carta online
Până de curând, scriam despre societatea civilă globală ca despre o entitate abstractă, cu un contur vag, neîmplinit. După „primăvara arabă” şi protestele din statele Uniunii Europene de anul trecut, imaginea ei se concretizează din ce în ce mai bine. Acelaşi lucru se poate spune şi despre capacitatea ei de a înfrunta în mod direct actorii internaţionali tradiţionali, statele şi organizaţiile inter-statale.
Noul exemplu sunt protestele împotriva semnării Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACCC) – document cunoscut după abrevierea din engleză, ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement). Deşi ACTA era cu câteva luni înainte un subiect cu totul şi cu totul obscur, cunoscut doar de un număr restrâns de pasionaţi ai noilor tehnologii sau de jurişti preocupaţi de subiectul drepturilor de autor, imediat după semnarea acordului de către statele europene în Japonia, la capătul lumii, opinia publică de pe continent a reacţionat cu o viteză uimitoare.
Cel mai probabil, aceasta se datorează faptului că, anterior, reţelele sociale online, globale prin natura lor şi beneficiind de un public globalizat hiperactiv, fuseseră alertate de două proiecte legislative americane care au avut darul de a-i ului chiar şi pe specialiştii în telecomunicaţii prin caracterul lor invaziv, coercitiv, anti-tehnologic. Ambele legi propuse spre adoptare în Statele Unite, SOPA (Stop Online Piracy Act)