Am revenit din vacanţă. Prefer sa folosesc cuvântul «vacanţă» in locul mai tehnicului, mai administrativului «concediu». O vacanţă ţi-o iei singur, un concediu ţi se dă, ţi se programează. Concediul mi s-a intipărit in minte ca o favoare sindicalistă, in timp ce vacanţele păstrează şi-acum parfumul adolescentin al fericitelor clipe ale existenţei noastre de elevi sau studenţi in care uitam cu totul de grijile de peste an.
In vacanţe faci tot ce vrei, in concedii - după program. Nu este numai un moft lingvistic in ceea ce mă priveşte această alegere, ci o şi o atitudine, petrecându-mi săptămânile libere ca pe o vacanţă. De aceea, aleg mereu să merg la Neptun, unde totul este mai lejer, un fel de porţile Orientului din pledoaria lui Poincare: "Mais que voulez-vous? Nous sommes ici aux portes de l'Orient ou tout est pris a la legere». Imi place la Vila Scriitorilor in primul rând faptul că dă direct in mare, cum se spune. Din grădina cu câţiva nuci, doi-trei meri şi un brad, cobori nişte trepte şi eşti deja pe plajă. Direct in slip, in picioarele goale şi cu un prosop pe după umeri - nu trambalând după tine paporniţe, şezlonguri, umbreluţe, pantaloni (scurţi sau lungi), tricouri, de parcă in fiecare zi ţi-ai muta casa pe plajă aşa cum am văzut eu că fac mulţi turişti. Eşti liber. Liber să nu te gândeşti că cineva o să-ţi fure prosopul cât tu eşti undeva dincolo de geamandură, inotând. Liber, adică nelegat prin nimic de ţărm.
Imi place de asemenea terasa. Este locul lenei absolute. Ziua, faci plajă fără să te mai oboseşti să cobori cele câteva trepte până pe ţărm, sorbi agale dintr-un daiquiri (aici, o vreme, a fost singurul loc unde se mai găsea rom cubanez original şi barmaniţa ştia că farmecul unui daiquiri este gheaţa bine mărunţită), iar spre a-ţi alunga eventuala plictiseală, iţi poţi număra atent degetele de la mâna stângă sau poţi urmări jocu
