Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motociclist cu fracturi cumplite după ce a fost lovit de o maşină aflată în depăşire

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 15 august 2013 ·

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, care conducea o motocicletă, a căzut victimă într-un cumplit accident rutier, în urma căruia a suferit multiple fracturi, după ce s-a lovit violent de o maşină, al cărei şofer a intrat în depăşire fără a observa la timp vehiculul cu două roţi. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.45, pe DN 2, în apropiere de intersecţia spre Pătrăuţi.

Motociclistul, Daniel Ungureanu, în vârstă de 31 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, conducea o motocicletă Suzuki, spre Suceava. Din sens opus venea un autoturism Renault, la volanul căruia se afla Daniel Cazancu, un şofer în vârstă de 35 de ani, din Suceava. Motociclistul s-a izbit violent în maşină, fiind proiectat la mai bine de 50 de metri distanţă, pe câmpul de la marginea drumului.

Inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat că în urma anchetei preliminare a poliţiştilor rutieri rezultă că vina îi aparţine şoferului, care a intrat în depăşire şi a pătruns pe contrasens fără a se asigura, intrând practic în faţa motociclistului.

Trei fracturi groaznice la piciorul stâng şi fractură de bază de craniu

La faţa locului au urmat scene de coşmar. Motociclistul în vârstă de 31 de ani avea fracturi cumplite la piciorul stâng, dar şi fractură de bază de craniu. În stare de şoc şi resimţind dureri cumplite, acesta a încercat în mai multe rânduri să se ridice de la pământ. Din fericire, nu a fost lăsat să se ridice de către un şofer care se afla în zonă şi care a intervenit prompt.

Numele lui Ionel Nechiforel merită amintit, cu atât mai mult cu cât acesta a fost singurul care a avut curajul şi puterea să îl ajute pe tânărul de 31 de ani.

„Motociclistul m-a depăşit la un moment dat, după ce a stat o bucată de timp în spatele meu. Nu cred că avea viteză mare în momentul impactului”, era de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 53 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 56 minute
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°