Vechi dispute, noi argumente

("Cazul Eminescu", văzut de la distanţă)

Predau pentru moment la Institutul de Romanistică de la Universitatea din Viena. Vrînd să scrie un eseu despre Eminescu, profesorul Fritz Peter Kirsch de la acest institut m-a rugat să-i procur informaţii despre receptarea actuală a lui Eminescu în România. M-am gîndit că cel mai bine i-ar putea folosi antologia lui Cezar Paul-Bădescu*, în care sînt reproduse principalele luări de poziţie în dezbaterea "cazului Eminescu", iscată de numărul 265 al Dilemei, din 27 febr.-5 martie 1998. Cred că această antologie, din păcate greu accesibilă, din motive de difuzare defectuoasă, din cîte ştiu, este o piesă indispensabilă pentru înţelegerea evoluţiei culturii româneşti în prezent, nu numai prin anvergura disputei, fără precedent în ultimele decenii, cît şi prin argumentele aruncate în joc. Aşadar, prin amabilitatea autorului, am izbutit să obţin un exemplar, pe care să-l iau cu mine la Viena. Pe drum, avînd în faţă o noapte lungă de petrecut în tren, m-a încercat ispita să reiau lectura pieselor de dosar antologate. M-a izbit, încă şi mai puternic decît prima oară, neclaritatea, îmbîcseala ideatică în care se scaldă cel mai adesea polemica, altminteri atingînd tonuri de o extremă încordare. Mă simt de aceea tentat să adaug cîteva observaţii pe marginea unei dispute în care nu m-am implicat defel la vremea derulării ei, profitînd, acum, de distanţa, în timp şi în spaţiu, despre care se crede că ar fi un "bun sfetnic".

Spuneam mai înainte că lucrul cel mai frapant în înşiruirea luărilor de poziţie este atmosfera de confuzie generală (bineînţeles, această apreciere nu priveşte toate înscrierile la cuvînt, ci doar impresia de ansamblu), de dezarticulare a ideilor şi de suprapuneri sau alunecări ale palierelor de argumentare, pînă acolo încît adesea nu se mai ştie nici măcar care