Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestele din Arabia Saudită au fost interzise prin lege. Oamenii nu mai pot ieşi în stradă decât cu riscul de a fi arestaţi

Publicat in Gandul, luni 7 martie 2011 ·

Ministerul de Interne al Arabiei Saudite a declarat sâmbătă că toate protestele în stradă vor fi interzise prin lege fiindcă contrazic legea islamică, informează BBC. "Legile regatului interzic toate tipurile de demonstraţii, marşuri şi adunări deoarece contrazic legea islamică (sharia) şi valorile şi tradiţiile societăţii ţării. Poliţia este autorizată să ia toate măsurile necesare împotriva celor care încalcă legea", anunţă un comunicat oficial de la Ministerul de Interne. Cu o zi în urmă, sute de oameni din minoritatea şiită au protestat în stradă cerând eliberarea clericilor arestaţi şi a deţinuţilor politici. Casa regală se pare ca ar fi trimis 10.000 de soldaţi în provinciile din N-E pentru a potoli oamenii, informează The Independent. Şiiţii se plâng că nu au şanse egale la angajare cu suniţii şi că pentru ei este foarte greu să ajungă să lucreze în posturi bine plătite de către guvern. Mai mult de două milioane de şiiţi locuiesc în zonele cele mai bogate în petrol ale ţării, iar casa regală este îngrijorată din pricina lor fiindcă minoritatea susţine protestele din Bahrain. Săpămâna trecută, The Guardian scria despre un site (shakwa.net) întemeiat de un tânăr de 24 de ani din Arabia Saudită unde oamenii scriu despre nemulţumirile legate de regim. "Devine din ce în ce mai dificil să deosebeşti cererile conservatorilor de cele ale liberalilor şi cererile majorităţii de ce ale minorităţilor... În ansamblu, oamenii cer o monarhie constituţională responsabilă şi înlăturarea corupţiei când vine vorba de gestionarea averii ţării", scrie o femeie, Eman al-Nafjan. Un grup de intelectuali arabi cere implementarea urgentă de reforme, printre aceştia se află şi Prinţul Alwaleed bin Talal care se numără printre primii zece cei mai bogaţi oameni din lume. În 2006, Musa al-Qarni, un fost colaborator de-al lui Oasama bin Laden, împreună cu alte trei persoane l-au rugat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 3 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°