Dar cite nu s-au intimplat de atunci incoace! Revolutii, razboaie, foamete, deportari... Te-nfiori la gindul ce lung sir de intimplari i-a fost dat sa apuce, in veleatul ei, o fintina ca asta Ca sa ajungi pe strada Cocostircilor, trebuie sa ceri soferului - daca vii cu un maxi-taxi - sa opreasca "linga vulcanizare". In habitaclu e, de obicei, aglomerat, lumina difuza, te clatini si te imbrincesti mereu, incit, la fata locului, debarci fara sa vrei usor ametit. Si daca nu bagi bine de seama, risti sa te cotilesti cit ai zice peste, fiindca, chiar din marginea trotuarului, drumul o ia la vale abrupt: o ripa, de fapt, mai umblata, dar la fel de perfida si necrutatoare ca si celelalte surate ale sale. Te intrebi cum o fi aratind hudicioara asta - in lungul careia deosebesti urme de caruta, dar si de automobil, semn ca, de bine, de rau, foloseste si ea - iarna, cind da poleiul, mai cu seama? Dupa cum iti absoarbe greutatea trupului, accelerindu-ti pasii, s-ar zice ca te-ai aventurat pe o pista alpina... Nu-ti ia, astfel, decit vreo cinci minute pina sa dai de fintina lui Colea Bariz. Imprejmuita de un gardut verde, ocrotita de un acoperis din tabla zincata, cu doi cocostirci in virf, gata parca sa decoleze, si vegheata dintr-o parte de o cumpana desirata, pe trunchiul intunecat al careia se incolatacesc dungi albe, de-ti pare, din departare, un git de girafa, cine stie cum ratacita prin Danuteniul acestei toamne... Cum, n-ati auzit de Colea Bariz? Si nici de faptul ca zilele acestea se rotunjeste taman un veac si jumatate de cind lumea, vlastar dupa vlastar, se bucura de isprava lui? Nici nu v-ar fi trecut prin cap - nu-i asa? - ca prin cotloanele unor astfel de mahalale isi deapana molcom rostul lucruri vechi cit istoria. In anul cind pe locul fintinii de azi cadea infundat primul hirlet se nasteau Eminescu, Guy de Maupassant, Sofia Kovalevskaya; Soeren Kierkegaard publi