Sunt aproape 40 de ani de ani de când literatura l-a înşfăcat sub aripa ei şi nu i-a mai dat drumul. Astăzi, "omul care trăieşte între două culturi, între două sensibilităţi, care are rădăcinile în România şi aripile în Franţa", Matei Vişniec, împlineşte 53 de ani. La mulţi ani!
"Această aniversare vine imediat după o foarte, foarte interesantă călătorie în Iran. Aş spune ca această călătorie a fost ca un cadou de aniversare pe care mi l-a dat viaţa, pentru că în Iran mi s-au jucat şi mi s-au publicat mai multe piese. Am fost invitat de fapt la un festival de teatru internaţional la Teheran şi am descoperit cu această ocazie că artiştii iranieni se află în aceeaşi logică de rezistenţă prin cultură în care eram noi înainte de ’89. Această aniversare precede, pe de altă parte, un alt moment important pentru mine: apariţia, la editura Cartea Românească, a romanului meu «Sindromul de panică în oraşul luminilor». Din când în când, după cum puteţi constata, dramaturgul Matei Vişniec mai scrie şi cîte un roman. Nu prea des, e adevărat, ultimul l-am scris acum mai bine de 25 de ani.
Fără îndoială, în calitate de dramaturg am avut cele mai stupefiante experienţe. Mi-am văzut piese jucate aproape în toate limbile europene precum şi în persană, arabă, japoneză... Faptul că am întâlnit oameni de pe toate continentele care s-au îndrăgostit de cuvintele, de teatrul meu, şi s-au luptat ca să-l promoveze în diverse ţări, este o imensă recompensă a muncii mele. Îmi iubesc şi acum toate cărţile pe care le-am scos. Pe nici una nu am renegat-o, toate mă reprezintă, fără excepţie. Inclusiv cele pe care nu le-am scris. Iar în ce priveşte cărţile pe care le-am purtat tot timpul cu mine, ele nu sunt multe: nu m-am despărţit niciodată de poezia lui Nichita Stănescu şi de poezia lui... Eminescu, nu m-am despărţit niciodată de romanele lui Kafka şi de... teatrul
