Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GUVERNUL PONTA vrea să dea poporului PÂINE IEFTINĂ începând din septembrie. EXPERIMENT ELECTORAL: TVA de 9 la sută la produsele de panificaţie. EXCLUSIV

Publicat in Gandul, joi 3 mai 2012 · ·

Noul Guvern vrea să scadă preţul la pâine începând din toamnă. Surse din cadrul USL au declarat pentru gândul că se analizează posibilitatea reducerii TVA la 9% pentru produsele de panificaţie începând din luna septembrie. Dacă măsura va fi aplicată, preţul pâinii ar trebui să scadă echivalent, adică cu 15 puncte procentuale, spun producătorii. Astfel, o franzelă care acum costă un leu, din toamnă va fi 83 de bani, iar o pâine ambalată, feliată, care acum costă, în medie, 4 lei, va fi 3,3 lei. Calcul a fost făcut scăzând TVA-ul de 24% din preţul actual şi aplicându-l pe cel de 9%. Propunerea a fost avansată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Oficialii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale s-au arătat sceptici în privinţa reducerii TVA la alimentele de bază, susţinând că o astfel de măsură ar reduce încasările la buget. În cadrul discuţiilor informale purtate în cadrul Guvernului USL, Constantin le-a arătat un grafic prin care reducerea TVA la produsele de bază nu ar periclita încasările la buget. Din contră, el susţine că va creşte încasările. O soluţie de compromis, experimentală, ar putea fi adoptată din luna septembrie. Potrivit acesteia, nu ar scădea TVA la 9% pentru toate produsele de bază, ci doar pentru cele din zona morărit-panificaţie. Producătorii din domeniu au promis că vor scădea preţul pâinii dacă o astfel de măsura s-ar aplica. Surse din USL au precizat pentru gândul că ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a respins majoritatea propunerilor venite din partea miniştrilor, explicându-le acestora că nu se pot aplica taxe mai mici în această perioadă. Georgescu este preocupat să menţină actualele surse de finanţare şi să găsească înţelegere la FMI pentru mărirea deficitului bugetar. Premierul desemnat, Victor Ponta, a spus că în acest moment nu a găsit în bugetul construit de foştii premieri Boc şi Ungureanu resursa financiară pentru reîntregirea sal

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 59 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 15 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°