Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea Hamas respinge iniţiativa de pace a Ligii Arabe

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 mai 2013 ·

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a respins categoric iniţiativa Ligii Arabe privind un schimb de teritorii între palestinieni şi Israel, relatează AFP, conform Mediafax.

"Poziţia noastră este clară, iar Hamas respinge iniţiativa şi schimbul de teritorii. Cerem Ligii Arabe să insiste pentru încheierea acţiunilor israeliene de colonizare", a spus Salah Bardawil, un lider Hamas.

La Ramallah, în Cisiordania, negociatorul Autorităţii Palestiniene, Mohammad Shtayyeh, şi-a exprimat rezerve în legătură cu această iniţiativă, deşi iniţial proiectul fusese perceput favorabil.

Potrivit premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, "conflictul dintre Israel şi palestinieni nu este teritorial, ci se referă la existenţa unui "stat evreu".

Liga Arabă a reformulat iniţiativa de pace din anul 2002, validând principiul unui eventual schimb de teritorii între Israel şi palestinieni, sub auspiciile Statelor Unite. Precedentele negocieri pe tema schimburilor de teritorii prevedeau ca Israelul să păstreze cele mai populate colonii din Cisiordania. Palestinienii şi Liga Arabă cer ca negocierile să ţină cont de frontierele existente înainte de 1967, un principiu respins de Israel.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a respins categoric iniţiativa Ligii Arabe privind un schimb de teritorii între palestinieni şi Israel, relatează AFP, conform Mediafax.

"Poziţia noastră este clară, iar Hamas respinge iniţiativa şi schimbul de teritorii. Cerem Ligii Arabe să insiste pentru încheierea acţiunilor israeliene de colonizare", a spus Salah Bardawil, un lider Hamas.

La Ramallah, în Cisiordania, negociatorul Autorităţii Palestiniene, Mohammad Shtayyeh, şi-a exprimat rezerve în legătură cu această iniţiativă, deşi iniţial proiectul fusese perceput favorabil.

Potrivit premierului Israelului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 47 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°