Sărbătorile pascale reprezintă pentru reţelele de magazine din comerţul local dublu motiv de creştere a vânzărilor, în primul rând datorită produselor specifice consumate cu ocazia acestor sărbători - miel, cozonac, ouă - şi în al doilea rând datorită produselor de post.
Comparativ cu o perioadă normală vânzările la produse precum tofu (brânză vegetală), pateu vegetal sau margarină cresc cu până la 50%. Avansul este "temperat" de numărul în creştere al vegetarienilor din România care consumă astfel de produse în tot timpul anului.
"Consumatorii sunt foarte interesaţi de produsele de post, înregistrându-se chiar o creştere a vânzărilor la astfel de produse comparativ cu anii anteriori. Faţă de o perioadă obişnuită a anului, cererea de produse de post este cu până la 50% mai mare la anumite categorii de produse, în special cele proaspete, precum soia, tofu sau lapte de soia", spune Mirela Surghie, head of media în cadrul lanţului de hipermarketuri Real.
Mirela Surghie mai spune că în cadrul celor 24 de magazine ale lanţului, cu vânzări de 627 mil. euro anul trecut, cele mai cumpărate produse de post sunt pe lângă cele proaspete, precum băutura de soia, alternativa din soia pentru iaurt şi tofu, pastele fără ou, zacusca, măslinele, margarina, produsele de patiserie şi cofetărie de post
În ultimii ani, în România a crescut numărul persoanelor care au adoptat un regim alimentar vegetarian şi în unele cazuri chiar vegan (care nu consumă lapte, ouă sau alte produse care au legătură cu animalele).
În cazul Metro Cash & Carry, primul jucător din comerţul modern care a intrat pe piaţa din România în 1996, cele mai vândute produse de post sunt cele din soia. Lor li se adaugă produsele de bază şi dulciurile de post.
Tot pe aceste produse, dar şi pe legumele şi fructele proaspete şi congelate mizează şi lanţul de supermarke