Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: PORTRET/ Teodora Ţăranu coase goblenuri de parcă le-ar picta

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Pensionara a învăţat arta de la colegele ei de serviciu. Din clipa în care a pus mâna pe ac, nu a trecut o zi fără să lucreze la un goblen.

Teodora îşi aduce aminte că a furat „meseria“ în urmă cu 15 ani, de la colegele de birou. Le-a văzut cum petrec minute în şir în faţa goblenurilor şi a vrut să înveţe şi ea.

„Din prima clipă când am pus mâna pe ac şi am cusut şi eu, imediat mi-a intrat în sânge. Mă pricepeam aşa de bine, ca şi când coseam goblenuri de ani de zile“, îşi aduce aminte Teodora.

Lucrul cu acul nu era ceva nou pentru ea deoarece era deja expertă în confecţionat mileuri. „Am croşetat chiar şi o faţă de masă. Mi-a fost uşoară trecerea către aceste mici «tablouri». Secretul stă în migală“, precizează Teodora.

Coase zilnic la goblen

Primul goblen realizat cu mâinile ei reprezenta o fată cu pălărie. „Era o lucrare relativ mică, care mi-a fost foarte dragă şi pe care am făcut-o cadou uneia dintre fiicele mele. Mi-a ieşit atât de bine, de parcă coseam dintotdeauna“, a completat artista. Chiar dacă de-a lungul timpului a întâmpinat numeroase greutăţi în viaţa de zi cu zi, Teodora n-a renunţat niciodată la pasiunea ei.

„Îmi fac timp şi o jumătate de oră pe zi să cos. Lucrez cu punct mic, e foarte migălos, durează şi trei luni să duc la bun sfârşit o lucrare. Dar nu mă simt bine dacă nu cos într-o zi, indiferent care sunt problemele mele“, a mai adăugat ea. Dacă acum găseşte în magazin tot ce are nevoie pentru a lucra un goblen, în urmă cu câtiva ani, ea realiza singură schiţele desenelor. „Lucram singură pe hârtie milimetrică schiţa unui goblen inspirat dintr-o fotografie. Era greu, însă făceam schimb de idei cu colegele mele şi ne uşuram munca. Acum găşeşti tot ce vrei pe piaţă, deşi materia primă e cam scumpă“, a mai zis Teodora.

Seamănă cu fotografii

Până în prezent a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 24 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 42 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°