Grecii protestează iarăşi joi faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvern, printr-o nouă grevă generală, a patra de la începutul anului, ce va paraliza majoritatea sectorului public al ţării şi va bloca transporturile, scrie presa internaţională monitorizată de NewsIn.
Marşuri de protest urmează să aibă loc la Atena, iar poliţia se pregăteşte pentru noi violenţe.
În timpul grevei generale din 5 mai, trei persoane, printre care o femeie gravidă, şi-au pierdut viaţa într-o bancă incendiată de manifestanţi. Incidentul a provocat consternare şi condamnări ale actelor, dar nu este obligatoriu să împiedice noi proteste violente.
Greva de joi va duce la închiderea şcolilor, administraţiilor fiscale şi locale, la blocarea feriboturilor, trenurilor şi a majorităţii mijloacelor de transport în comun din capitala elenă. Spitalele de stat îşi vor desfăşura activitatea numai cu personalul de urgenţă.
Majoritatea zborurilor nu vor fi afectate, deoarece controlorii de trafic aerian vor rămâne la posturi, dar unele aeroporturi regionale se vor închide, iar compania Olympic Air şi-a anulat 30 de curse interne.
Miniştrii ţărilor din Zona euro, împreună cu FMI au căzut de acord la începutul lunii mai să susţină Grecia printr-un pachet de ajutorare de 110 miliarde de euro. Autorităţile elene au promis implementarea unor măsuri de austeritate echivalente cu 14% din PIB în schimbul fondurilor de salvare, care vor salva totodată şi moneda unică de la devalorizare.
Fondul Monetar Internaţional (FMI), care participă la acest plan de salvare alături de UE, a virat cei 5,5 miliarde de euro, care reprezintă partea sa din banii pentru Grecia, încă de săptămâna trecută. Acest împrumut va satisface nevoile financiare ale Greciei pe perioada lunilor mai şi iunie, a declarat luni un oficial grec pentru jurnaliştii de la Bloomberg.
Grecii pro