Sa ne amintim de "icoanele" conducatorilor comunisti, de imensele statui ale lui Stalin sau Lenin presarate in tot lagarul comunist. Exista o viata politica a cadavrelor! Astfel, ei, bezbojnicii si ateii, au recuperat si motivul cadavrului viu frumos. Marii morti comunisti trebuiau sa arate frumos, mai frumos decit in realitate. Cei care l-au vazut pe Lenin mort la Kremlin (n-am avut... neplacerea!) spun ca era ca o papusa colorata sub un glob de sticla. De buna seama ca, din cind in cind, cadavrul era fardat, pudrat, sulemenit, boit cu ruminele din cele mai fine, ca sa arate ca frumosul adormit din selva oscurra comunista. Sau va fi fost chiar o papusa in locul mortului, una din acelea de ceara din galeria celebrei madame Tussaud, artista kitsch-ului perfect. Dar nici n-are importanta daca era cadavrul imbalsamat sau, cum credeau unii, o momiie de ceara si mucava, cu vertebre de plastic si mate din poliester espandat. Importanta era ideea de charisma si sacralitate. In mausoleul-templu, multimile de credinciosi se inchinau la Zeul celor ce muncesc. Garda de soldati de la catafalc - alesi pe sprinceana, frumosi, spatosi, cu pometi vag mongolici si parul ca spicul de griu dat in pirg - intruchipa vestalele sau cine stie ce ordin secret monahicesc. Dar gloatele de credinciosi-turisti nu erau la inaltimea momentului si se hlizeau, ridicau glasurile. Atunci un sacerdot-gardian facea brusc un pas in fata si racnea in soapta: Tisssa! (Mai incet!). Sirul credinciosilor ingheta pe o clipa de spaima, cum inlemnesc gainile in ograda cind vad umbra uliului de deasupra. Dupa o vreme, insa, se pornea iar pe sporovaiala si hlizeala. Si iarasi soptitul sonor: Tisssa! Asadar, politicianul mort frumos era un ideal de atins. Daca nu era frumos, il facuse ma-sa cu o mutra de bidon turtit, trebuia "infrumusetat". Niste pagini de un grotesc atroce scrie Niculae Gheran in volumulSertar de