Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«E orice, numai criminal nu!»

Publicat in Libertatea, joi 29 octombrie 2009 ·

Larisa Selejan, logodnica asasinului Ovidiu Răchită, sare în apărarea iubitului.

Din clipa în care iubitul i-a fost smuls de lângă ea, doar cu hainele de pe el, nu mai are pic de linişte, nu face altceva decât să caute răspunsuri care să-l salveze de la puşcărie pe tatăl fetiţei ei. Revoltată, Larisa Selejan (27 de ani) încearcă din răsputeri să-i convingă pe cei din jur şi să transmită un mesaj anchetatorilor că logodnicul ei, Ovidiu Răchită (32 de ani), nu e vinovat de moartea lui Traian Trifa, fiul unui judecător din Arad.

Femeia, care locuieşte într-un bloc din Arad, susţine că acuzaţiile aduse celui alături de care îşi făcuse atâtea planuri nu sunt adevărate. Larisa crede că toate necazurile iubitului ei i se trag de la clanul Rohozneanu, personaje din această grupare fiind cele care au împânzit zvonul că Răchită şi Moldovan ar fi cei care l-au ucis pe fiul judecătorului.

“Aceşti indivizi reuşesc să manipuleze organele de anchetă, dându-le fel de fel de piste numai greşite”, ne-a declarat cu amărăciune tânăra. Crede că a fost scos ţap ispăşitor

Logodnica criminalului ştie că Răchită nu e “uşă de biserică”, însă crede cu tărie că nu e ucigaş. “E orice, numai criminal nu! A făcut greşeli multe, să plătească pentru ele, dar de ucis nu a ucis pe nimeni. O să strâng probe, una câte una, şi o să dovedesc acest lucru, că alţii sunt adevăraţii asasini. Înţeleg durerea judecătorului Trifa, dar a găsi doar un ţap ispăşitor, şi nu adevărul, nu face altceva decât să dea naştere unei noi drame”, sare Larisa în apărarea iubitului ei, Ovidiu.

Tată răzbunător şi la Iaşi - L-a bătut pe pedofil

Disperat că fetiţa sa în vârstă de doar zece ani a fost pipăită de două ori de un vecin, un bărbat din Iaşi şi-a făcut singur dreptate. Fără să se gândească la consecinţe, Neculai Andrieş l-a snopit în bătaie pe cel care a îndrăznit să se atingă de

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum o ora
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 4 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum o ora
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Paul McCartney a devenit primul muzician britanic miliardar

News.ro acum 53 minute
Paul McCartney s-a alăturat clubului miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a acumulat o astfel de avere, potrivit clasamentului anual al Sunday Times, care confirmă tendinţa de scădere a numărului de miliardari din Marea Britanie. Po

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°