Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un editorialist al ZIUA de CLUJ îşi lansează cartea la bursă

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 13 martie 2013 ·

Analistul financiar Andrei Rădulescu îşi va lansa la Bursa de Valori Bucureşti ultima sa carte „Marea recesiune: de la economia mondială la economia naţională la deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Lucrarea monitorizează principalele evoluţii ale economiei financiare şi ale economiei reale din perioada Marii Recesiuni. „Cartea se compune din analizele pe care le-am elaborat în perioada 2009-2011. Aceste analize au încercat să anticipeze evoluţiile pe termen scurt ale economiei şi pieţelor financiare mondiale. Majoritatea acestor articole au fost publicate de-a lungul anilor în presa financiară scrisă şi online din ţară şi din străinătate (platforma Standard and Poors' - Capital IQ, Economistul, Wall-Street România, Forbes România, Marketroller, Business Standard, ZIUA de CLUJ, Financiarul, Bursa şi Economic Times, susţinee autorul.

Autorul subliniază că economia României a resimţit din plin valurile crizei prin prisma dependenţei de fluxurile financiare, comerciale şi investiţionale, derulate în principal cu statele din Europa de Vest. Primul val al crizei a surprins economia internă într-o stare de supraîncălzire. Oprirea bruscă a finanţării externe, în toamna anului 2008, a determinat intrarea în cea mai severă recesiune din ultimele decenii, atât ca amplitudine, cât şi ca durată. Ieşirile de capital şi deprecierea factorului uman au contribuit la declinul potenţialului economic spre nivelul minim de la începutul anilor 2000, conform estimărilor econometrice.

Lansarea va avea loc la 21 martie, ora 10:00, în Sala Milenium din clădirea IBC Modern, de pe Bulevardul Carol I. Cartea monitorizează principalele evoluţii ale economiei financiare şi ale economiei reale în perioada celei mai severe crize economico-financiare mondiale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Rădulescu este senior investment analyst în cadrul

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°