E greu de crezut ca in perioada urmatoare, cu atit mai mult cu cit intram, din toamna, intr-un virtej electoral, vom asista la o iesire din tiparul osificat al dezbaterii publice dominate pina la saturatie de raportarea la Traian Basescu. Aproape tot ce inseamna dezbatere politica, fie ca se face in spatiul public, fie ca are loc la masa, la un sprit, esueaza, invariabil, intr-un registru adesea primitiv, de tipul pro sau anti-Basescu. Ceea ce e o dovada certa, daca mai era nevoie de asa ceva, ca presedintele domina autoritar viata politica autohtona, dar nu e deloc un lucru sanatos. E o reteta infailibila pentru a transforma orice dialog potential intr-o suita de monologuri umorale. Capacitatea de a absorbi argumentele celuilalt se evapora din start, iar la sfirsit fiecare pleaca mai convins ca niciodata de validitatea argumentelor sale initiale. E un cerc vicios din care e foarte greu de iesit, cu atit mai mult cu cit intram, din toamna, intr-un ciclu electoral prelungit, cu trei rinduri de alegeri: europarlamentare, locale si generale.

Presedintele are doua mari categorii de adversari. In prima categorie, oficializata si vizibila, intra, pe linga o multime de oameni politici, un numar de ziaristi care au in fisa postului misiunea de a-l critica vehement, dar si, de pilda, oameni angajati sa creeze curente de opinie nefavorabile utilizind forumurile de discutie de pe Internet. In cea de-a doua intra toti cei care - ziaristi, lideri de opinie sau oameni obisnuiti - nutresc o antipatie pronuntata fata de seful statului fara a fi motivati de vreo agenda ascunsa. Ceea ce nu inseamna, insa, deloc ca sint mai putin pasionali atunci cind se angreneaza, voit sau intimplator, in discutii politice.

Atit campaniile de atacuri mediatice programate cit criticile venite dinspre adversarii din cea de-a doua categorie au citeva puncte comune. Cum, in general, e dificil