Un angajat al Protecţiei Copilului a fost agresat şi bătut, astăzi, în sediul instituţiei de către un părinte violent. Nelu Petcu (28 de ani) a intrat în sediu şi i-a spus răstit lui Laurenţiu Asaftei, inspectorul de specialitate, că vrea să-şi vadă fetiţa, în vârstă de şase ani, aflată în grija unui asistent maternal.
Angajatul Protecţiei Copilului i-a explicat că nu este posibil deoarece fetiţa este bolnavă de varicelă (văsat de vânt) fiind contagioasă.
"Pe data de 27 aprilie, am vorbit la telefon cu Nelu Petcu. Spunea că vrea să-şi viziteze fetiţa. I-am explicat că nu se poate. Nu m-a crezut şi i-am spus să vină peste patru zile pentru a-i arăta cerficatul medical. I-am spus că îi voi face şi o consiliere psihologică.
Astăzi, a venit la sediul instituţiei şi a început să mă ameninţe şi să ţipe. A sărit la bătaie şi mi-a rupt cămaşa. Din păcate, erau şi câţiva copii de faţă. Nu a ţinut cont de nimic. S-a calmat abia după venirea unui echipaj de poliţie”, ne-a declarat Laurenţiu Asaftei, inspector de specialitate.
Un coleg al victimei a chemat Poliţia şi a încercat să aplaneze conflictul: „Am auzit ţipete şi am ieşit pe hol. L-am văzut pe Nelu Petcu foarte nervos şi agitat. Am văzut cum a sărit la gâtul colegului meu. Am sunat imediat la Secţia 2 de Poliţie”, a declarat Marian Costianu.
Fetiţa are şase şi se află în grija unui asistent maternal din anul 2007. Conform purtătorului de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan, fetiţa are şi mamă. Tatăl fetiţei locuieşte în comuna Tudor Vladimirescu.
"Bărbatul a fost luat din sediul instuţiei de poliţiştii Secţiei nr. 1. El a fost sancţionat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice şi pentru cuvinte jignitoare la adresa funcţionarului public", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subcomisar Cristina Tatulici.
Ame