Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut, anul viitor, la acelaşi nivel cu luna decembrie a acestui an, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, conform surselor de presă.
Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice.
Începând cu 1 ianuarie 2014, medicii şi farmaciştii rezidenţi cu un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei, precizează sursele citate. Bursa nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Premierul Victor Ponta anunţa, săptămâna trecută, că discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu au fost uşoare, deoarece au fost abordate probleme extrem de dificile. Domnia sa a precizat, de asemenea, că salariul minim va creşte de la 800 la 850 de lei, la 1 ianuarie 2014, şi de la 850 la 900 lei, la 1 iulie, anul viitor. Ponta a mai precizat atunci că, în bugetul de anul viitor, este prevăzut un fond de creştere salarială, ţintită pe anumite categorii, urmând să continue negocierile pentru creşterea salariilor medicilor rezidenţi, a profesorilor debutanţi, precum şi a altor categorii de salariaţi.
F.A. Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut, anul viitor, la acelaşi nivel cu luna decembrie a acestui an, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, conform s