Sunt unul dintre norocosii care au tinut in mana cartea scrisa de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul. Manuscrisul se gaseste la Muntele Athos si e pazit cu strictete si evlavie de fratele Daniel, bibliotecarul Schitului Prodromu (sfantul Ioan Hozevitul insusi fusese, in primii ani de calugarie, bibliotecar, la Manastirea Neamt).
Inca inainte de a-i cunoaste opera scrisa, adunata in cateva caiete, stiam ca sfantul a trait 47 de ani si ca s-a stins din viata in 1960, intr-o pestera numita Chilia Sfintei Ana din pustiul Hozeviei (unde, potrivit traditiei, mama Sfintei Maria se ruga lui Dumnezeu sa-i daruiasca un prunc). Timp de 20 de ani dupa moarte, trupul lui a ramas in acea pestera. Scos la lumina, doua decenii mai tarziu, s-a constatat, cu uimire, ca nu putrezise, pastrandu-se intact si raspandind un miros placut. Din acest motiv si pe baza pildei sale de credinta si de vietuire crestineasca, Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat, in 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august. Sfantul a trait, ultimii sapte ani, in rugaciuni neincetate, in privegheri de noapte, in postiri indelungate, in lacrimi nestiute, in cugetari si in doriri duhovnicesti, rabdand ispite, suferinte, lipsuri, "aprinzandu-se de multa ravna pentru Hristos si slavind pe Dumnezeu Cel in Treime laudat".
La pestera Sfintei Ana, unde se ajungea numai cu o scara inalta de lemn, sfantul nu primea pe nimeni si comunica cu pelerinii, prin rugaciune. In timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, unde scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Manca o data in zi, pesmeti, masline, smochine si bea putina apa, iar noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand la cap, drept perna, o piatra. Ioan Iacob Hozevitul si-a stiut dinainte data sfarsitului, pe care si-a insemnat-o pe peretele pesterii. A fost inmormantat in acelasi loc in