Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România nu merita mai mult la Eurovision

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 mai 2009 · ·

Prestaţia Elenei Gheorghe, clasată, după finala de sâmbătă seara, pe locul al 19-lea, este criticată, deopotrivă, de specialişti şi de fani. Sursa: Reuters

1 /.

Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, a obţinut o victorie record seara trecută, la finala Eurovision din Moscova, succes anunţat, de altfel, de majoritatea sondajelor preliminare concursului.

România şi-a îmbunătăţit „performanţa” de anul trecut şi chiar a reuşit să o învingă pe Dita von Teese, prezentă în show-ul Germaniei. Locul 19, pe care s-a clasat în finală, a fost, de asemenea, cel prognosticat încă de la semifinală, când reprezentanta noastră a fost criticată dur şi i s-a prevestit unul dintre locurile codaşe.

E drept că Elena ne-a adus, sâmbătă seara, un loc 19, cu unul mai bun decât cel obţinut anul trecut de Nico şi Vlad Miriţă (20), dar rezultatul este destul de departe de visul interpretei de-a ajunge printre primii 10 sau chiar primii 5, aşa cum ea însăşi spunea că-şi doreşte, înainte de finală.

Dezamăgirea româncei poate fi mare, dar nu atât de mare ca cea a Sorayei, reprezentanta Spaniei, ţară care anul trecut se clasase pe locul 16, iar anul acesta a reuşit un modest loc 24 din 25.

Finlanda este campioană dezamăgirii: în 2006 a câştigat concursul, cu piesa „Hard Rock Hallelujah“ şi trupa Lordi, iar anul acesta l-a părăsit pe ultima poziţie.

Germania, susţinută chiar de cea mai cunsocută stripteuză din lume, Dita von Teese, (căreia i-a s-a intrezis, însă, să se dezbrace pe scena Eurovisonului, aşa cum plănuise), s-a clasat în urma României, pe locul 20.

„Nu pot să-i reproşez nimic Elenei”

Chiar dacă Elena nu s-a aflat printre primii zece concurenţi, aşa cum afirma cu convingere Dan Manoliu că o să se întâmple, acum după terminarea competiţiei, şeful delegaţiei României spune că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 15 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 13 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°