Preşedintele CSM, Oana Hăineală, a declarat, miercuri, după întrevederea cu membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei, că România are un Consiliu puternic, care îşi face treaba şi că poziţia oficială a acestui for este că nu este cazul să se "umble" la arhitectura sa funcţională şi operaţională, scrie Mediafax.
"Noi avem un Consiliu puternic, care îşi face treaba, care este în concordanţă cu ceea ce trebuie să fie un garant al independenţie Justiţiei şi nu credem că este cazul să umblăm la ceea ce înseamnă arhitectura funcţională, operaţională a Consiliului. Acesta este punctul de vedere al CSM", a spus Hăineală.
Ea a precizat că CSM trebuie să rămână exact aşa cum este în acest moment, eventual să aibă atribuţii puţin sporite.
"Poziţia oficială a CSM este că nu poţi afecta stabilitatea funcţională, ca şi componenţă, a unei instituţii fundamentale a statului. CSM trebuie să rămână exact aşa cum este, ca şi componenţă, ca şi competenţe, atribuţii, eventual pe alocuri sporite puţin atribuţiile", a spus Hăineală.
Ea a pledat şi în favoarea conferirii posibilităţii pentru Secţia de procurori de a iniţia propuneri pentru numirile în funcţiile cheie în Ministerul Public, sau, dacă acest lucru este prea mult, pentru un mecanism simetric celui care se aplică numirii în funcţiile de conducere de la ICCJ.
"În ceea ce priveşte conferirea Secţiei de procurori a posibilităţii de a iniţia propuneri pentru numirile în funcţiile cheie - ştiţi că aceasta a fost poziţia noastră constantă - în Miniserul Public, sau chiar de a le face, dar dacă aceasta este prea mult, atunci noi am dori un mecanism simetric celui care se aplică numirii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte, unde propunerile sunt iniţiate de Secţia pentru judectori a Consiliului. Aceasta ar fi din perspectiva CSM singurul amendament, singura afectare cu ghilimelele de rigoare, a co