Probabil că Chiliman este niţel cam dezorientat: practic, nu i-a ieşit nimic din ceea ce a încercat să schimbe în PNL. De când a fost derobat de sarcinile de şef al celei mai importante organizaţii liberale – cea a Sectorului 1 – acesta nu s-a mai simţit de loc confortabil în postura de simplu membru de partid. Este limpede că situaţia e generată de faptul că între el şi Antonescu există o antipatie care blochează orice comunicare.

Lider important în mandatul lui Tăriceanu, Chiliman s-a văzut tras pe linie moartă taman înaintea alegerilor de anul trecut, după ce a luptat corp la corp cu Elena Udrea şi cu pedeliştii care voiau să pună mâna pe sectorul cu cele mai importante resurse bugetare. Prima sa reacţie a fost una de protest, atitudine căreia nu i s-a raliat decât Moisescu şi alţi câţiva liberali lipsiţi de importanţă. Eforturile de a-l atrage de partea sa pe Tăriceanu n-au avut rezultat, acesta preţuindu-şi mai mult confortul personal decât devotamentul faţă de nobilele idealuri liberale pe care le întina Antonescu. Mişcarea aceasta de protest n-a avut vreun ecou nici la congresul PNL, într-un moment în care partidul se afla pe val şi membrii săi aşteptau răsplata jertfei patriotice. Chiliman a rămas în continuare izolat, permanentele sale cârcoteli nemaifăcând decât să-i agaseze pe colegii care ar fi preferat să scape de el, dar nu printr-o atitudine de forţă, o excludere. Ştiind foarte bine că o ieşire voluntară a sa din partid ar fi păguboasă, putându-se solda cu pierderea mandatului de primar abia obţinut din nou, a făcut tot ce e posibil pentru a-l irita pe preşedinte şi de a-l determina să facă el gestul care l-ar fi pus într-o situaţie de victimă, cu beneficiile aferente.

Dealtfel, constituirea acestei inutile platforme politico-civice “Iniţiativa România Liberală”, chiar rostul acesta îl avea: să declanşeze o ruptură care să vin