Se spune că, dacă ai o calitate şi ţi-o pui în valoare în mod inteligent, succesul va veni, mai devreme sau mai târziu. Dar cum putem profita la maximum de propriile atuuri?
Calităţile înnăscute ne recomandă pentru anumite domenii. Fiecare se simte în largul său la un anumit capitol: unii au carismă şi aplanează conflictele, unii se adaptează uşor, alţii sunt lideri sau sesizează oportunităţile de afaceri.
Deşi, în general, talentul nu trece neobservat, rareori este folosit la potenţialul său maxim. În plus, este adevărat că abilităţile învăţate, educaţia şi atitudinea îl depăşesc ca importanţă, de cele mai multe ori. Un lucru este sigur: calităţile noastre ne pot ajuta atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională.
Talentul se descoperă, dar se şi exersează
În primul rând, trebuie să-ţi cunoşti resursele. Probabil că le-ai identificat în timp, dacă ai ţinut cont de lucrurile care îţi reuşesc fără efort şi care îţi fac plăcere. Părinţii au un rol important în această privinţă, pentru că ei pot sesiza aceste calităţi la copilul lor şi îl pot îndruma spre activităţi care să le pună în valoare. Astfel, îl pot înscrie la cursuri de pictură sau de balet, îi pot pune la dispoziţie jocuri logice sau cărţi de istorie, de exemplu.
În acest fel, copilul îşi dezvoltă atuurile, devine conştient de ele şi capătă încredere în puterile lui. Mai târziu, învăţătorii şi profesorii pot confirma aceste înclinaţii, iar tânărului îi este mai uşor să-şi găsească un drum în viaţă. Şi chiar dacă îşi pune în valoare talentele doar la nivel de hobbyuri, acest lucru completează cartea de vizită a fiecăruia şi se poate transforma oricând într-o meserie.
Testele de aptitudini, îndrumătoare în carieră
Un test de aptitudini personalizat, realizat de un psiholog sau de un consilier în carieră, îţi va fi de ajutor să descoperi care îţi sunt puncte