Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţii pe banii UE

Publicat in Adevarul, luni 20 februarie 2012 ·

Edilii vor ca turiştii care vin iarna la munte să se poată distra şi în afara pârtiilor de schi. Două centre de agrement vor fi făcute din fonduri europenev, în ambele staţiuni.

Terenuri de squash, aquapark, zonă de relaxare şi SPA sunt doar câteva dintre atracţiile care îi vor ademeni pe turiştii care vin să-şi petreacă vacanţa la Predeal. Edilii au depus documentaţia necesară pentru obţinerea unei finanţări de 42,84 milioane de lei, bani ce vor fi investiţi într-un centru de agrement şi SPA. Complexul, care va avea patru etaje, le va oferi turiştilor posibilităţi nelimitate de distracţie.

Distracţie „in door"şi „out door"

Centrul de relaxare va avea, printre altele, terenuri de squash, bazine de înot, saune finlandeze şi solar. „În plus, clădirea va fi prevăzută cu un turn de escaladă pentru pasionaţii de alpinism. Suplimentar, pe timpul iernii, unul dintre pereţii turnului va avea rol de cascadă îngheţată pentru alpinism. Complexul va fi construit în zona Cioplea, pe strada Libertăţii, iar lucrările vor începe până la sfârşitul anului", a spus Laurenţiu Ţiţei, consilier de relaţii publice la Primăria Predeal.

În acest moment, turiştii care vin la Predeal, dar nu schiază nu au prea multe posibilităţi de distracţie şi relaxare. Câteva dintre hotelurile din staţiune au piscine de mici dimensiuni şi centre SPA, iar oaspeţii care au chef de bălăceală trebuie să bată 25 de km până la aquaparkul din Braşov.

Complex de 10 milioane de euro în Poiana Braşov

Şi în Poiana Braşov va fi ridicat un centru de agrement, chiar la baza pârtiei Bradul. Construcţia ar putea începe în primăvară, iar lucrările vor dura 20 de luni. În acest caz, investiţia se ridică la 10 milioane de euro. „Clădirea va avea un element care o deosebeşte de altele de acest gen. Arhitecţii au solicitat o clădire cu cinci faţade, astfel că şi acoperişu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 44 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 23 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 25 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°