Au bani, notorietate şi nume sonore pe scena politică. Toate acestea însă nu i-au putut ocroti în faţa legii. Cu toţii au fost obligaţi ca, la un moment dat, să schimbe birourile luxoase cu celulele sărăcăcioase ale arestului şi să dea ceasurile de zeci de mii de euro pe cătuşe. Europarlamentarul Gigi Becali, fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, şi fostul candidat la Preşedinţie Nati Meir au simţit fiorul rece al puşcăriei. Ieri, primarul Craiovei, Antonie Solomon, a ajuns şi el în închisoare, arestat pentru 29 de zile.
Acuzat că a luat şpagă de la Penescu
Antonie Solomon, primarul Craiovei, a fost arestat, ieri, pentru 29 de zile, de Tribunalul Piteşti pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals. Liderul PD-L Dolj este acuzat că, în 2006, ar fi primit de la finanţatorul lui FC Argeş, Cornel Penescu, 40.000 de euro pentru avizarea construcţiei magazinului PIC din Craiova şi alţi 10.000 de euro pentru ca o linie de transport în comun să aibă staţie în zona hipermarketului.
Conform unor surse judiciare, la percheziţionarea uneia dintre locuinţele lui Solomon, procurorii anticorupţie au găsit 200.000 de euro. Aceleaşi surse susţin că necazurile lui Solomon cu justiţia i se trag de la declaraţiile lui Cornel Penescu, ieşit recent din penitenciar, care s-ar fi lăudat unor amici cu mita dată lui Solomon. Aseară, peste 500 de angajaţi ai Primăriei Craiova au manifestat în Piaţa Prefecturii, scandând “Solomon, acasă!”.
A distrus aparatura DNA?
Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, cercetat în libertate de procurorii anticorupţie pentru că ar fi încercat să mituiască un judecător, e acuzat că a distrus aparatura DNA. Anchetatorii susţin că Sechelariu şi-a dat seama că partenerul său de afaceri are ascunsă o cameră video şi şi-a pus bodyguardul să-l dezbrace, deteriorând-o.
Meir, 4 ani de închisoare
Tribunalul