Terapia pentru un copil cu autism se ridică la peste 2.000 de lei pe lună. Pentru părinţii fără venituri sau cu venituri mici, este aproape imposibil să poate suporta aceste costuri. În aceste condiţii, în 35 de judeţe din ţară şi în Bucureşti au fost înfiinţate, în parteneriat public-privat, primele centre gratuite de consiliere şi asistenţă pentru copiii şi tinerii cu autism. Acolo, însă, copiii beneficiază de numai câteva ore de terapie pe săptămână, din cauză că numărul specialiştilor este insuficient.
Următorul pas, spun în cor părinţii şi terapeuţii, ar trebui să fie deschiderea de noi centre gratuite şi decontarea terapiei necesară copiilor cu autism.
Terapie de lux pentru părinţi săraci
700 lei este indemnizaţia pe care statul i-o alocă fetiţei Elenei din Bucureşti, pentru că suferă de tulburare cu spectru autist. Mama ei investeşte de aproape trei ori mai mult pe lună pentru terapie, în condiţiile în care salariul Elenei este de 1.600 lei.
"Ar trebui să fie mai multe centre gratuite, la care să aibă acces toţi copiii, să se gândească şi la părinţii care nu au (venituri, n.red.). Să fii bolnav şi să fie un lux să te tratezi… copiii nu merită asta", a povestit Elena.
Cazul ei nu este singular: în România trăiesc, oficial, 6.093 de copii cu tulburare cu spectru autist, conform datelor furnizate RL de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Un număr mult mai mic decât cel real, susţin părinţii copiilor cu autism. „Mulţi părinţi trec cu greu peste şocul diagnosticului şi nu-şi înregistrează copilul”, explică Nicoleta din Galaţi, mama unui băiat diagnosticat cu tulburare de spectru autist în urmă cu trei ani.
Totuşi, Centrul pentru Controlul Maladiilor din Atlanta, Statele Unite, arată că incidenţa autismului este de 1/88 persoane, iar în România ar fi, de fapt, cel puţin 15.000 de oameni cu tulburare de spectru autist.
L