Nu pretindem sa li se ofere copiilor de aur, de argint si de bronz recompense banesti. (...) Dar nu gresim daca cerem sa li se creeze, in chip sistematic si in mod institutional, conditii optime de desfasurare a muncii lor. Intr-o vorba, sa li se pretuiasca harnicia. A circulat pe mai multe canale de informare stirea ca autoritatile romane nu au vrut, dupa unii, sau au uitat, dupa altii, sa ii premieze pe scolarii care au obtinut rezultate remarcabile la concursurile nationale si internationale. Pentru cine nu stie ori nu crede, castigarea unei olimpiade scolare presupune, intre altele, sacrificarea timpului liber in favoarea muncii sustinute. Ca si atletii participanti la Jocurile Olimpice, olimpicii din scoli sunt, inainte de toate, fiinte foarte harnice. Pentru ei, organizarea cat mai eficienta a lucrului devine un ritm la fel de firesc ca respiratia. Sau ca transpiratia. Faptul de a munci pe branci este cu atat mai meritoriu cu cat, in ultimii ani, curentul dominant care anima fiinta sociala a neamului este cultul nemuncii. Statul degeaba pe bani cat mai multi cu putinta sau munca in dorul lelii au devenit activitati atat de ravnite, incat au intrat in repertoriul popular. Cine nu a auzit spuneri precum „munceste la stat, adica sta" sau „noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc"? Intr-un tablou social saturat de nuante vii de lene, olimpicii sunt, aidoma pastravilor din apele repezi de munte, fiinte care inoata contra curentului. Harnicia lor este cu atat mai contrastanta si mai dispretuita cu cat, in comparatie cu excelenta dobandita la scoala vietii, stiinta de carte e din ce in ce mai demonetizata. Dispretul fata de excelenta la olimpiade se manifesta pe mai multe game de comportament si de discurs. Am auzit, nu o data, premianti de la scoala vietii intrebandu-se ce mare scofala e sa castigi diplome la olimpiade. Ce, diplomele dau de mancare ? Banul con