Doamne, cît de bine era pe atunci! Brutarul cocea pîine; Croitorul făcea haine pe măsură; Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi; Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau
Sub greutatea mierii;
Zidarul făcea ziduri care apărau perfect definitul
de marele inamic care
stă ascuns, de veacuri, în nedefinit.
Ziua venea cu o indicibilă plăcere. Luna se căţăra pe munţi sveltă -
un atlet al zeilor gata oricînd să arunce săgeata în căpriorul rătăcit.
Dar poetul? Desculţ, flămînd, cu hainele numai zdrenţe Cerşea la poarta dinspre nord, pe acolo pe unde intrau în oraş
Învingătorii. Toţi îl loveau cu coji de fructe, cu seminţe de vorbe,
El le prindea din zbor, multă poftă de viaţă îţi trebuie Ca să pui în cuvinte tot ce prisoseşte de la masa de seară,
Să împarţi adevărurile şi cu cîinii, oscioare pe care firişoarele de viaţă
Stau ca viermii care se visează fluturi. Cu limba pe aer scria
Cîntecul pe care oamenii îl aşteptau ca pe-o împărtăşanie:
Doamne, cît de bine era pe atunci: Brutarul cocea pîine; Croitorul făcea haine pe măsură; Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi; Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau
Sub greutatea mierii;
Zidarul făcea ziduri care apărau perfect
definitul
de marele inamic care
stă ascuns, de veacuri, în nedefinit
Ziua venea cu o indicibilă plăcere. Luna se căţăra pe munţi sveltă -
un atlet al zeilor gata oricînd să arunce săgeata în căpriorul rătăcit
Dar într-o zi
- lampa care trebuia să lumineze tocmai a scuipat sînge -pantofarul a murit.
O,......!
Nevasta pantofarulu