În bibliografia lingvistică românească sînt din păcate destul de putine lucrările de sinteză, accesibile, aduse la zi, care să-i asigure cititorului, fără risipă inutilă de timp si energie, familiarizarea cu starea actuală a studiilor dintr-un domeniu. Sintezele sînt greu de făcut, mai ales că, dacă sînt adevărate sinteze si nu inutile compilatii, au întotdeauna la bază o idee nouă, un nou mod de a vedea si de a ierarhiza fenomenele studiate. A apărut, recent, o carte care oferă un adevărat model de echilibru în conceptie si în prezentare, reusind să combine rigoarea stiintifică si stilul accesibil, să asocieze spiritul de sinteză cu propunerea unei noi perspective. Volumul, intitulat De la latină la română (Bucuresti, Univers Enciclopedic, 1998), îi apartine lui Marius Sala, al cărui renume în domeniul lingvisticii romanice nu mai are nevoie de prezentări; autorul e în acelasi timp si coordonatorul colectiei de lingvistică românească, "Limba română", pe care cartea o inaugurează. Scopul si caracteristicile principale ale lucrării sînt indicate chiar de autor, de la început: e vorba de o prezentare sintetică a formării si a evolutiei limbii române, din perspectiva comparatiei romanice. O istorie a limbii române în context romanic, bazată pe confruntarea permanentă a evolutiilor din română cu cele ale limbilor si chiar ale dialectelor romanice (inovatii, convergente, diferente) are avantajul de a face să se vadă altfel importanta fenomenelor interne, relatiile dintre ele. Faptul că un element latin s-a păstrat sau nu în română capătă altă semnificatie dacă e judecat prin raportare la păstrarea, disparitia sau transformarea sa în celelalte limbi romanice. E evident că o perspectivă mai largă, mai de sus, întemeiată teoretic si documentată de analize precise e absolut necesară, pentru a nu cădea în capcana de a considera drept influentă orice coincid