„Dar Eu vă spun; Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel” (Matei; Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor)
Viaţa fără povârnişuri şi încercări, fără suferinţi şi fără pietre în cale ar da prilejul oricui să fie iubitor, îngăduitor, tolerant şi bun. Cine n-ar fi ca un înger dacă ar cunoaşte numai fericirea, numai câştigul şi bucuria vieţii? Dar tocmai încercările, dificultăţile, suferinţele şi conflictele care ne tulbură existenţa ne pun în faţa Adevăratului nostru caracter şi a adevăratei puteri. Cine nu poate fi bun când primeşte bunătate şi cine nu este iubitor când primeşte numai dragoste? Ce se întâmplă însă cu dragostea ta în faţa urii celuilalt şi ce faci cu inima şi cu mintea ta în clipa în care eşti asuprit ori prigonit? De vei putea să-ţi întorci sufletul către iertare şi de vei putea binecuvânta încercările vieţii, de vei putea vedea în duşmanul tău un observator al scăpărilor tale, vei putea fi ca un cuceritor al celui mai înalt pisc al conştiinţei umane! Încercările vieţii îţi descoperă faţa proprie, aşa cum spune Iisus.
Tu ştii mai bine decât oricine dacă ai rămas vameş sau păgân. Păgânismul este – aşadar – incapacitatea noastră de a iubi, a ierta şi a accepta pe cei buni şi pe cei răi, aşa cum Dumnezeu însuşi o face. Soarele nu şade în loc şi nu se întreabă dacă îşi va revărsa lumina asupra unui păcătos ori a unui sfânt. El nu zice: „Acesta-i un păcătos, ia să-mi iau razele şi să-
