Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Elena Zouaian- contabilul care pictează icoane

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 ·

În pofida faptului că zugrăveşte icoane doar de un an, artista a avut deja o expoziţie în Franţa şi una la Sibiu

Profil

Data naşterii: 1 septembrie 1962, Băleşti, Gorj

Educaţie: ASE Bucureşti

Familie: căsătorită, un copil

Prima meserie pe care a avut-o Elena a fost cea de învăţătoare. A predat 2 ani apoi a dat admitere la ASE în Bucureşti, iar acum este economist. Mai bines pus este expert contabil şi are propriul ei cabinet de expertiză contabilă. A ajuns la Sibiu pentru că i-a plăcut foarte mult oraşul şi, îndemantă de prieteni, a ajuns să se stabilească aici alături de familie.

Elena vine dintr-o zonă etnografică destul de importantă pentru România, dar fără tradiţie în pictura icoanelor pe sticlă. De aproximativ un an pictează icoane pe sticlă şi se dedică şi trup şi suflet când pictează. I-a plăcut dintotdeauna arta şi are înclinaţie sau apropiere către religie. A pictat cu acuarele, şi ulei, iar pictatul pe sticlă a fost pentru ea o revelaţie. Cântă în corul Catedralei Ortodoxe din Sibiu, din anul 1996, şi a avut asfel ocazia să meargă la multe mănăstiri şi biserici, unde să observe atent icoanele şi scenele religioase.

O colegă de cor i-a explicat tehnica picturii pe sticlă şi a ajutat-o cu câteva modele. „Pe sticlă se lucrează în oglindă, este ceva nemaipomenit. Vara aceasta am avut o expoziţie de icoane în Franţa, la Paulhac, aproape de Valea Loirei, unde am expus 15 icoane. A fost o expoziţie care a stârnit interes, pentru că doar în România, mai bine spus în Transilvania se fac asfel de icoane. Au fost appreciate, lumea le-a gustat“ spune Elena. A doua expoziţie a avut loc la Biblioteca Astra, în această luna şi a fost practic o sărbătorire a Crăciunului.

Elena a fost şi într-o tabără de creaţie şi a învăţat să picteze în ulei pe pânză, Asta face de aproximativ 4 ani, dar pictează în special pentru cadouri. Elena

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 42 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 30 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°