“ De multe ori am impresia că eu mi-am ales locul unde să mă nasc, părinţii, neamul şi limba care să fie a mea ”
Sunt un desculţ fără ţară
Scriitor, istoric literar, om politic, membru de onoare al Academiei Române, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Nicolae Dabija împlineşte astăzi 65 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Acum un an părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea «Petru Vodă» îmi povestea: – Un tânăr sărman s-a dus la biserică să se plângă Celui de Sus că nu are cu ce se încălţa. Dar în poarta mănăstirii a văzut un om fără picioare. Atunci tânărului i s-a făcut ruşine şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru picioarele lui desculţe, dar sănătoase.
Eu sunt un desculţ fără ţară. Şi pornind de aici vreau să cred că sunt un privilegiat al sorţii. De multe ori am impresia că eu mi-am ales locul unde să mă nasc. Că eu mi-am ales părinţii. Şi neamul. Şi limba care să fie a mea. Şi timpul în care să trăiesc. În care să-mi apăr dreptul de a le avea pe cele menţionate mai sus.
Un moment ce mi-a determinat destinul a fost acela că m-am născut într-o bibliotecă. Când am văzut lumina zilei în casa bunicilor mei, am deschis ochii pe nişte cărţi: cărţi pe sub pat, cărţi pe sub masă, cărţi prin pod... Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareţul Mănăstirii Zloţi, înainte de a fi arestat şi trimis în Gulag, a reuşit să salveze biblioteca mănăstirii. În curând s-au închis toate bisericile din raionul Cimişlia. Dar mama, în timp ce căuta la un aparat de radio vreun post cu muzică românească, a dat de rugăciunea «Tatăl nostru», rostită în limba română. Era Vaticanul.
Şi ea, credincioasă ortodoxă, ne aşeza duminicile în jurul radioului, ca să ne rugăm.
După a doua sau a treia slujbă mama ne-a spus: «Iar acum am să vă citesc o carte». Şi ne-a citit «Capra