Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutaţi o familie necăjită de ieşeni să întâmpine Paştele cum se cuvine!

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 mai 2013 ·

Sunt copii care se nasc fără noroc. Andreea este unul dintre ei. Tot ce a văzut în jurul său de când a deschis întâia oară ochii a fost boală şi sărăcie. Gustul ciocolatei abia dacă şi-l mai aminteşte, în schimb amăreala medicamentelor o are mereu pe buze. A uitat să se joace, a uitat să zâmbească, a uitat să fie copil, boala oblingând-o să-şi trăiască cei mai frumoşi ani în spital.

Andreea are numai 12 ani şi s-a născut cu o tumoare localizată pe coloana vertebrală. De atunci, boli dintre cele mai crunte s-au perindat pe lângă ea. Abia învăţase să pronunţe cuvântul „mama“ când spitalul a devenit a doua ei casă, acele de seringă luând locul jucăriilor. La vârsta de doi ani, a suferit prima intervenţie chirurgicală, medicii înlăturându-i tumoarea ce era cât pe ce să o arunce într-un scaun cu rotile pe viaţă. Operaţia a decurs bine, atât cât se putea sub acest diagnostic cumplit, însă boala se încăpăţâna să-i rămâna în preajmă. Din cauza tumorii, Andreea suferă şi astăzi de siringomielie - chist umplut cu lichid, localizat în măduva spinării, ce poate conduce în timp la scolioză, dureri cronice şi dificultăţi motorii - şi tetrapareză spastică - o formă de paralizie ce-i afectează membrele. De parcă nu ar fi fost de ajuns, fetiţa a fost diagnosticată anul acesta şi cu trombocitopenie severă, ceea ce înseamnă un număr foarte scăzut de trombocite în sânge. Tatăl i-a părăsit

Dincolo de boala ce o macină, Andreea poate număra pe degetele de la o mână lucrurile bune ce i s-au întâmplat până acum. Nu uită totuşi să-i mulţumească smerită Celui de Sus pentru iubirea nemărginită a mamei şi pentru zâmbetele pe care doar frăţiorul său de cinci ani mai reuşeşte să i le smulgă. Tatăl i-a părăsit de curând, nesuportând să o mai vadă în ghearele bolii. Acesta a suferit o traumă psihică în urmă cu 10 ani, când şi-a văzut pruncul pe masa de operaţie şi, de atunci, a deven

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 29 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Belgia vrea să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în iunie

G4Media acum 42 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE, transmite Agerp

Aproape 50% dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an

Adevarul acum 27 minute
Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară (49%, în creștere față de 2023) declară că angajatorii nu le susțin în eforturile de a-și echilibra raportul dintre respo

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°