Aproape 10 tone de legume şi fructe provenite din Turcia, la care s-au constatat depăşiri ale valorilor de pesticide, descoperite de către inspectorii sanitar-veterinari la începutul lunii februarie, au fost distruse în mare parte, însă reprezentanţii autorităţii de profil au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru o cantitate trimisă spre comercializare, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit sursei citate, un transport de 3.342 kg de pere din Turcia a fost depistat în data de 7 februarie 2013, având un buletin de analiză emis de laboratorul EuroLab Bulgaria, cu depăşiri ale valorii pentru pesticidele Carbendazim şi Benomyl.
În urma acestui rezultat, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), iar produsele au fost sechestrate în vederea trimiterii spre distrugere.
În cele din urmă, inspectorii ANSVSA au constatat că, de fapt, fusese distrusă doar cantitatea de 2.977 kg, diferenţa de 365 kg fiind trimisă spre comercializare.
Unitatea de depozitare a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei, fiind anunţată şi Poliţia, în timp ce trimiterea spre comercializare a perelor din respectivul transport va face obiectul unei cercetări judiciare.
ANSVSA menţionează, totodată, că în data de 9 februarie 2013, în urma verificărilor, inspectorii au depistat un transport de 6.100 kg de ardei capia roşu, însoţit de un buletin de analiză emis de către laboratorul EuroLab Bulgaria, care arăta depăşiri ale limitelor admise pentru pesticidul Formetanat.
Autoritatea a declanşat alerta prin SRAAF şi a luat măsura distrugerii întregii cantităţi de produs.
La sfârşitul lunii noiembrie 2012, conducerea ANSVSA a dispus intensificarea controalelor, la n