Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Gravitaţia pe înţelesul tuturor - profesorul care face totul să pară banal

Publicat in Adevarul, vineri 20 decembrie 2013 ·

Profesorul Dan Burns a descoperit o metodă prin care să le explice elevilor şi studenţilor gravitaţia foarte vizual şi foarte simplu. Totul cu ajutorul unei bucăţi mari de material, prinsă în jurul unui cerc. Prima persoană care a reuşit să facă acest simulator al gravitaţiei a fost Shannon Range de la Gravity Probe B, iar Dan Burns a învăţat să facă acest lucru în 2004. Ce se întâmplă în simulatorul lui Dan Burns? E simplu. Pătura se mişcă în funcţie de greutatea obiectului pus pe ea. Acesta se duce în centrul cercului. Orice alt obiect, va fi atras gravitaţional de locul acela. Aşadar, gravitaţia e explicată cu ajutorul unor bile de metal. Dacă punem un obiect mai mare, acesta va apăsa mai tare, va contracta spaţiul şi timpul. Iar elevii pot să înţeleagă astfel modul cum obiectele din spaţiu se atrag.

Ce e gravitaţia? Trei giganţi ai fizicii au încercat să explice ce este gravitaţia. Kepler nu a ştiut, dar surprinzător a bănuit. Newton a descoperit gravitaţia cu un măr care a căzut din copac, iar Einstein a dus teoria mai departe. Ce este gravitaţia: video explicativ pe înţelesul tuturor

Gravitaţia lui Kepler - 1605 Johannes Kepler a identificat trei legi ale mişcării planetare. El a observat că mişcările planetare respectă trei legi matematice. 1. Orbita fiecărei planetei este o elipsă în jurul Soarelui cu unul sau două puncte focale. 2. O linie care uneşte planetele şi Soarele trece prin zone egale la intervale egale de timp. 3. Pătratul perioadei orbitale este direct proporţional cu un cub al axei majore a orbitei.

Legea lui Newton - 1687 1. Un obiect în mişcare va rămâne în această stare dacă nu se acţionează asupra lui cu o anumită forţă. 2. Forţa este masa plus acceleraţia. 3. Pentru fiecare acţiune există o reacţie egală şi opusă. 4. Două corupuri de masă m1 şi m2 se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°