Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRF lucrează pentru presă! Oficialii Federaţiei, obligaţi de UEFA să facă modificări la Naţional Arena! Ce condiţii nu sunt îndeplinite

Publicat in Pro Sport, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Mircea Sandu şi Sorin Oprescu se vor întâlni săptămânal pentru a pune la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte organizarea finalei Europa League. ProSport prezintă ce noi lucrări trebuie să mai facă autorităţile pentru cel mai important meci pe care ţara noastră l-a găzduit vreodată.

După doar 13 meciuri jucate pe cel mai modern stadion din ţară şi cu un al doilea gazon pe punctul de a ceda, era normal ca principala grijă a celor care se ocupă de organizarea finalei Europa League să fie legată de suprafaţa de joc. Federalii nu ştiu însă în acest moment dacă vor înlocui gazonul (foto mic) de pe Naţional Arena sau dacă vor apela la metode pentru remedierea problemei: "Terenul nu arată foarte bine acum, dar trebuie să vedem cum se va prezenta şi după cele două meciuri rămase de disputat pe Naţional Arena", spune Dumitru Mihalache, omul desemnat de FRF să dirijeze lucrările. Acesta continuă: "Peste vreo două luni vom hotărî dacă e cazul să schimbăm gazonul sau nu".

Se desfiinţează două sectoare!

Surprinzător, majoritatea punctelor pe care FRF trebuie să le îndeplinească pentru a aduce stadionul la standardele cerute de UEFA ţin de sectorul mass-media. "Masa presei va trebui mărită cu încă 250 de locuri. Aşteptăm în jur de o mie de jurnalişti la finală şi trebuie să fim pregătiţi", explică acelaşi Mihalache. În ideea de a crea suficiente locuri pentru presă vor fi desfiinţate sectoarele ce delimitează acum în stânga şi în dreapta masa presei. Scaunele normale vor fi scoase şi înlocuite cu pupitre pentru jurnalişti. Tot pentru presă, mai exact pentru fotoreporteri, federalii vor trebui să pună surse de energie la nivelul solului.

Mai multă lumină!

O altă îmbunătăţire cerută de forul european suna puţin amuzant! FRF trebuie să se asigure că în sala de conferinţe a Naţional Arena şi în zona mixtă va fi mai multă lumină! Totul pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 35 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°