Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani percepe preţuri mai mari pentru procedurile efectuate în cadrul Laboratorului de Recuperare Medicală, fizioterapie şi balneologie. Conducerea Spitalului Judeţean a decis să modifice preţurile la serviciile efectuate în cadrul laboratorului, conform legii, noile preţuri intrând în vigoare de astăzi. Înainte, pacienţii trebuiau să plătească 50 de lei pentru 10 şedinţe de proceduri, dar de astăzi vor fi practicate preţuri diferenţiate pentru fiecare procedură în parte.
Managerul unităţii, Constantin Mîndrilă, spune că această decizie s-a luat după ce s-a constatat, în urma unui control, că laboratorul de recuperare medicală, fizioterapie şi balneologie ieşea în pierdere, în sensul că sumele strânse nu ajungeau nici măcar pentru salarii. „Aceste tarife sunt specificate în lege. Până acum, legea nu s-a aplicat, şi am constatat că banii din proceduri nu ajungeau nici măcar pentru salarii”, a precizat Mîndrilă. În schimb, asiguraţii şi alte ca-tegorii precum persoane cu handicap, veterani de război şi văduve de război beneficiază de gratuitate, în condiţiile în care sunt internaţi în spital. Mai exact, aceste categorii au dreptul la două cure de recuperare pe an a câte 10 zile fiecare cu maxim patru proceduri pe zi.
Noile taxe practicate în cadrul Laboratorului de Recuperare Medicală, fizioterapie şi balneologie sunt:
- consultaţie iniţială - medic primar - 50 lei
- medic specialist - 40 lei
- oscilometrie - 10 lei
- infiltraţii în structuri ale ţesutului moale - 10 lei
- puncţie articulară - 10 lei
- infiltraţie intraarticulară - 10 lei
- administraţie intravenoasă de medicamente - 5 lei
- kinetoterapie de grup cu afecţiuni - 5 lei
- galvanizare - 5 lei
- ionizare - 7 lei
- curenţi diadinamici - 7 lei
-