Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Zimbri din Suedia la Rezervaţia Vânători

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

După tergiversări birocratice şi 2.500 de kilometri parcurşi pe caniculă, transportul cu cele patru erbivore a ajuns în Neamţ

Numărul de zimbri din rezervaţia „Dragoş Vodă” se ridică acum la 28 de exemplare.

După un drum lung făcut pe mare şi pe uscat, cei patru zimbri aduşi din Suedia au ajuns cu bine joi dimineaţă la Rezervaţia Vânători Neamţ.

Transportul a fost efectuat cu un mijloc modern, compartimentat şi dotat cu aparat de ventilaţie, astfel încât zimbrii să nu sufere de cald. „Era un camion special, condus de doi şoferi care făceau cu schimbul şi era şi un veterinar. Aceştia aveau posibilitatea de a urmări pe un monitor ce fac zimbrii în compartimente, unde erau amplasate camere video”, a precizat Răzvan Deju, responsabilul programului de introducere a zimbrului în Munţii Carpaţi.

Toate exemplarele aduse sunt femele, în vârstă de doi şi trei ani. Din cauza unor tergiversări birocratice determinate de lipsa avizelor sanitar-veterinare, aceşti zimbri nu au putut fi aduşi la Neamţ în luna aprilie şi au stat aproape patru luni într-un zoo din Suedia. În acest timp, animalele au fost tranchilizate şi vaccinate de mai multe ori.

Zimbrii revin

în pădurile României

„Sunt zimbrii cu cel mai verificat statut de sănătate. Au fost tranchilizaţi pentru analize de patru ori, din aprilie şi până acum, în grădina zoo din Avesta, o localitate din centrul Suediei ferită de boala limbii albastre care se manifestă prin Europa”, a mai adăugat inginerul Deju. Reprezentanţii Rezervaţiei de la Vânători Neamţ speră ca achiziţia făcută acum prin donaţia asociaţiei poloneze European Bison Friends Society să înlesnească un plan de reintroducere a acestui animal-simbol în pădurile ţării.

„Sperăm să avem cât mai repede un număr de viţei de la aceste femele şi din iarnă să începem să punem în libertate şi primu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°