Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa turcă susţine că Hagi a fost dat afară de la Galata, Giovani neagă

Publicat in Pro Sport, marți 22 martie 2011 ·

UPDATE: Presa dinTurcia susţine că Hagi a fost dat afară de la Galata, în urmarezultatelor proaste. Dacă informaţia va fi confirmată oficial,"Regele" încheie astfel al doilea mandat al său pentru trupa CimBom. Presa din Turcia anunţă că Regele nu va mai antrenaGalatasaray începand de marţi.

Cotidianul Hurryiet susţine că interimatul va fi asigurat desecundul său, Tugay Kerimoğlu.

Pe de altă parte, Giovanni Becali susţine că antrenorul român varămâne la Galata până în vară, în urma unor negocieri care s-auderulat în ultimele două zile

"Am fost la Istanbul ieri şi alaltăieri. Hagi vacontinua până la sfârşitul sezonului la Galatasaray", adeclarat Giovani Becali la gsptv

"A avut ghinion băiatul. S-a dus într-un moment prost.Hagi e un băiat serios, dar un pic de noroc îi trebuie obligatoriu.Oricum e un compromis al echipei din Turcia, aşa că eu cred că osă-l lase până în vară. Mă dezamăgeşte dacă Hagi nu le ia banii.", a declarat Dumitru Dragomir la Sport.ro

Sub conducerea lui Gică Hagi, Galatasaray a avut unbilanţ negativ. Din 26 de meciuri cu "Regele" la cârmă, echipa dinIstanbul a înregistrat zece înfrângeri, nouă victorii şi şapteegaluri.

Azi va avea loc şedinţa care ar putea decide soarta lui Hagi laGalatasaray. "Regele", care va ajunge abia mâine în Turcia, nu arede gând să-şi dea demisia. Dacă oficialii Cim Bom îi vor reziliacontractul, trebuie să-i plătească un milion şi jumătate de euro.Polat caută deja înlocuitor şi îl doreşte pe Hiddink.

Galatasaray trece prin cel mai prost sezon din istorie, iar unuldintre vinovaţi este Hagi. "Regele" a pierdut vinerea trecută şiderby-ul în faţa lui Fenerbahce, scor 1-2, chiar pe propriul teren,enervându-l pe preşedintele Polat. Azi, conducerea Galatei se vareuni şi va decide soarta antrenorului român. Hagi nu este dispussă plece până în vară, dar nici oficialii Cim Bom nu par a ag

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 25 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°