Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probabil cea mai spectaculoasă prăbuşire a unui politician cunoscut din România. Ieri - tartor peste un judeţ, astăzi – calic într-un cămin de nefamilişti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 martie 2012 ·

O UMBRĂ. Paul Neamţu declara public cu 10 ani în urmă că nu ştie ce să mai facă cu banii. Avea relaţii privilegiate cu combinatele de utilaj greu din Râbniţa şi Krivoirog şi ţinea pe banii săi toată filiala PSD Iaşi. Acum, Paul Neamţu arată ca un om străzii şi niciunul dintre cunoscuţii săi nu înţelege cum a putut ajunge în halul acesta. Sursa: 7ESTSursa: 7EST

1 /.

E joi, 16 februarie, puţin peste ora 8 dimineaţă. În crâşma de cartier sunt trei tipi şi barmanul. Fiecare dintre clienţi stă singur la masă.

În colţul diametral opus intrării, un ins trecut de 50 de ani priveşte absent spre plasma suspendată unde rulează ştirile de dimineaţă. Poartă o geacă de fâş albastră, un pulover scămoşat, o pereche de blugi roşi de uzură, iar în picioare nişte ghete. Sudează ţigările şi are în faţă un pahar de votcă. Când şi când îşi trece mâna prin părul mare, netuns. În schimb, e proaspăt bărbierit. E poate unul din puţinele tabieturi pe care şi le mai poate permite.

"Ştiţi cine e, nu?", ne arată sugestiv barmanul rotindu-şi ochii spre bărbatul cu părul nins. Parcă ar fi un trofeu al localului, un cap de cerb înfipt în perete, păstrat la vedere în amintirea a ce-a fost odată acel animal nobil.

Celebru pentru mâna sa spartă

Clientul singuratic, cu paharul de votcă în faţă, e Paul Neamţu. Celebrul om de afaceri care până acum 10 ani învârtea bani cu lopata, care stătea la dreapta lui Ion Solcanu şi-i pupau toţi vârful pantofilor. Omul care avea tot timpul intrare liberă pe poarta combinatului de la Râbniţa, din Transnistria, aşa cum niciun alt român nu avea. Cel care făcea afaceri de zeci de milioane de dolari cu Krivoirogul şi ajunsese să spună cunoscuţilor că nu ştie ce să mai facă cu banii.

În judeţul Iaşi, la apogeul carierei sale, nu puteai intra într-o combinaţie mare, nu puteai da târcoale unei pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 44 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°