Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ouă „picurate”, ouă „închistrite”, ca-n Putna lui Ştefan cel Mare

Publicat in Jurnalul, joi 2 mai 2013 · ·

Cărarea rătăcită... I se mai spune în Bucovina şi “cărarea ciobanului”, aşa cum prin unele părţi de ţară se numeşte “cărarea stelelor”. O spirală răsucită, asemeni spiralei ADN-ului, ori Căii Lactee (galaxia, ea însăşi o “cărare în stele”). O întâlneşti pe altiţa cămeşii, pe păretare şi... pe oul de Paşti. 

Aşa cum la Putna, acasă la “închistritoarele de ouă”, se “scrie” de sute de ani cu chişiţă pe coaja albă, în roşu, negru şi brun. „Modelul brâului de la catrinţă şi-al scoarţelor, modelul de altiţă costişită (pe-o parte, adică), brâul popii (zis şi “al diaconului”), modelul năframei, crucea paştii cu spic de grâu, prosopul “răciucit” cu spic de grâu... Toate cu ornamente florale ori geometrice”.

Se mai pictează şi chipul Mântuitorului, ori al Maicii Domnului, ori al Sfintei Mănăstiri Putna şi-al ctitorului său. Şi, tot mai rar, se face “oul mohorât”, un roşu închis, specific Putnei. Căci fiecare sat, chiar fiecare casă, are modelele şi culorile ei, şi atunci când e vorba de oul minunat împodobit, aşa cum ştii un bărbat din ce familie este numai privind desenul motivelor de la brâul cu care e încins.

Mai nou, se fac modele cu ceara picurată, în relief, iar ornamentalul devine uneori mai important decât simbolul desenului de pe ou. E un fel de întrecere aici, între meşteriţe, care are modele mai frumoase şi chişiţă să deseneze mai subţire (se zice că, în alt sat, nişte femei şi-au făcut chişiţă de aur, “că scrie mai minunat”...).

Marcela Mănăsoi este dintre femeile acelea care şi-au făcut şi-o pasiune, şi-o profesie din asta. O întâlneşti de multe ori la festivaluri şi concursuri. Mii de ouă închistrite într-un an. Câte zeci de mii într-o viaţă? Dar câte sute de mii închistresc generaţiile de femei putnene, care-şi transmit modelele şi taina impodobirii ouălor din mama în fiică? Aşa cum Maria Fodor, din Putna, a învăţat-o pe fiica-sa, Cătălina, a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 2 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 3 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 6 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 7 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 4 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°