Despre tristeţe, dragoste sau alte sentimente înecate în sine vorbesc mai des poeţii. Sau scriitorii. O tresărire a corpului, câţiva paşi lenţi sau arcuirile aproape nefireşti ale braţelor pot fi însă la fel de grăitoare. Expresiile trupului traduc uneori revolte interioare.
Spectacolul „Soliloquy – About Wonderland” („Solilocviu – Despre Ţara Minunilor”), adus pe scena Operei Naţionale din Bucureşti de compania portugheză „Vortice Dance”, exact despre asta vorbeşte. Despre gânduri, reacţii fireşti în faţa diverselor întâmplări din viaţă, despre uşurinţa cu care cuvintele pălesc. Despre vârtejul în care oamenii se lasă prinşi zi de zi, despre o societate care uită să asculte şi să simtă.
Dar toate acestea transpuse în dans.
Pe durata unei ore, portghezii dublează prin coregrafie celebrul discurs al lui Charlie Chaplin din filmul „Dictatorul”.
„Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine (...) Gândim prea mult şi simţim prea puţin”, se aude în fundal, în vreme ce balerinii îşi unduiesc trupurile.
Mişcările lor nu sunt decât un ecou al cuvintelor. Dansul devine solilocviul propriu-zis, dialogul purtat cu sine.
Coregrafia realizată de Cláudia Martins şi Rafael Carriço, care, de altfel, sunt şi fondatorii companiei „Vortice Dance”, îi pune pe cei 12 balerini distribuiţi în acest spectacol în ipostaze ce creează, pe rând, imagini ale bucuriei şi extravaganţei sau ale durerii şi singurătăţii.
Contrastul este cu atât mai puternic cu cât fragmentele muzicale alese îmbină piese interpretate de Maurice Fulton, Kronos Quartet, Nino Rota, Eric Satie, Osvaldo Farrés, Camille Saint-Saens, Arvo Pärt, Claude Debussy, Billie Holiday şi chiar Daft Punk.
Astfel, dansul prin ploaie, uşile false
