Galeria cu monstri a comunismului din Romania o include in chip cert pe Tamara Dobrin. Cine crede ca se poate scrie istoria comunismului fara a ne referi la personajele care au facut posibila si au sustinut dictatura, se inseala. Unii (nu foarte multi), au crezut sincer, macar la inceput, in “nobilele idealuri”. Fireste, acest idealism pus in slujba Raului nu poate fi nicicum o scuza. Altii, vorba lui Eugen Jebeleanu intr-o poezie din volumul “Hanibal”, “au gandit mai bine/La patru aurite roti”. Oportunismul nevertebrat, conformismul cras si lasitatea de molusca s-au ingemanat cu agramatismul, sadismul si cinismul intr-un aliaj pestilential. Tamara Dobrin a combinat toate aceste elemente, iar cariera ei, sub Dej si sub Ceausescu, poate figura, ca studiu de caz, in orice enciclopedie a teratologiei totalitare. Aceasta biografie confirma, daca mai era nevoie, continuitatea de metode de control, tehnici de represiune si scopuri politice dintre perioada Dej si perioada Ceausescu in istoria stalinismului national. Faptul ca departe de a-i dauna, mirsaviile comise in anii 50 au devenit un atu pentru cariera din anii 70, releva tocmai aceasta genealogie pe care nostalgicii ceausismului (ori ai dejismului) prefera sa o ignore ori chiar sa o nege.
Represiuni sadice, teroare ideologica
Am auzit prima oara despre Tamara Dobrin de la Alexandru Ivasiuc care o transformase in personaj , sub numele Tatiana Dobrescu, in romanul sau “Iluminari”. Am stat mult de vorba cu Ivasiuc despre Facultatea de Filosofie de la inceputul anilor 50, inclusiv despre rolul tatalui meu ca profesor al nefastei discipline numita “bazele marxism-leninismului”. Voi povesti odata ce mi-a spus. Exista acum la IICCMER un intreg proiect pe tema acestui microcosm al propagandei comuniste care a fost Facultatea de Filosofie a Universitatii “C. I. Parhon” din Bucuresti.
Tamara Dobrin era
