Ultimul Consiliu European mi-a confirmat anticipările oarecum pesimiste legate de dorinţa liderilor europeni de a dezvolta o strategie echitabilă, simetrică pentru ţările UE. Cu riscul de a fi catalogat de propagandă ca naţionalist, patriotard, comunist s.a îmi permit să dezbat câteva decizii/ intenţii luate/afirmate acolo de liderii europeni.

Ultimul Consiliu European îmi confirmă că lideranţa UE este una destul de puţin pregătită pentru problemele majore pe care le trăim. Că răspunde mai degrabă reactiv decât proactiv, adoptând minimum de măsuri de frica unei catastrofe mai degrabă decât a acţiona cu viziune. Şi îmi mai confirmă ceva: mulţi dintre liderii ţărilor dezvoltate din UE nu înţeleg istoria ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre UE. Nu le înţeleg tradiţiile, obiceiurile, nu empatizează deloc cu năzuinţele lor.

Preşedintele are dreptate într-adevăr. România trebuie să fie parte în orice instituţie care înseamnă mecanism de avertizare timpurie, buffer, celulă de criză, protocol debt, fiscal stress, uniune bancară s.a. Aderarea la Uniunea Bancară aduce mai degrabă avantaje decât dezavantaje. A stopa o eventuală panică în sistemul bancar merită eforturile de aderare la mecanismul propus, deşi Uniunea Bancară este si ea incompletă. Voi reveni într-o altă analiză pe acest subiect.

Unde mai are dreptate Preşedintele, fără intenţie probabil, este atunci când sesizează distanţa dintre noi şi UE. Nu la dezbateri, ci la promovarea propriilor interese. În declaraţiile de după Consiliu, ni s-a vorbit despre Pactul de Creştere propus de autorităţile UE. M-am îngrijorat când am văzut că tema – chiar mai importantă pentru noi decât cea a uniunii bancare – a fost, totuşi, una destul de marginal dezbătută. Cred că a completa măsurile de consolidare fiscală prevăzute în Semestrul European, Pactul Euro Plus şi Compactul Fiscal cu un Pact de cre