Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: "Informaţiile care apar în ziare şi la TV, despre revenirea economiei, nu sunt reale"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

ACTUALIZAT. La întâlnirea pe care a avut-o astăzi, la Cotroceni, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Traian Băsescu a declarat că "informaţiile care apar în ziare şi la TV despre revenirea economiei în România nu sunt reale, riscul ca aceasta criză să izbucnească din nou este foarte aproape de noi toţi", a precizat Băsescu. Sursa: Agerpres

1 /.

"Informaţiile care apar în presă despre revenirea economiei în România nu sunt reale, riscul ca aceasta criză să izbucnească din nou este foarte aproape de noi toţi", a declarat Traian Băsescu, preşedintele României.

"Tocmai m-am întors de la întâlnirea cu şefii de stat şi de guvern din UE. (...) Europa este încă în criză economică. Trebuie să fim prudenţi în perioada următoare, altfel există riscul ca această criză economică să revină, aproape pentru toate statele, nu doar pentru România", a spus şeful statului.

Potrivit lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, instituţia a avut nişte negocieri foarte dure cu unele autorităţi de la noi din ţară, dar s-a înţeles foarte bine cu BNR. " Am cooperat foarte bine cu BNR şi ministerul de finanţe", a declarat Jeffrey Franks.

FMI condiţionează tranşa din decembrie de Ordonanţa creditelor

Zilele trecute, Jeffrey Franks a ieşit cu declaraţii prin care cerea guvernului să rezolve problema ordonanţei 50/2010, altfel nu vom mai primi cea de-a şaptea tranşă din acordul pe care-l avem cu instituţiile mondiale de finanţare. "Modul în care Directiva Europeană a fost transpusă în OUG 50 va produce dificultăţi şi costuri. Sub legea europeană, ea ar trebui aplicată doar noilor contracte şi nu retroactiv, la cele existente. Reglementarea existentă poate fi foarte costisitoare, deci trebuie să ne asigurăm că găsim o soluţie care să nu implice costuri pentru bănci, dar să asigure protecţia consumatorului", a precizat Francks în acest sens.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 15 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 28 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°