Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Pereş: 13.000 de audienţe în 15 ani

Publicat in Jurnalul, duminică 27 februarie 2011 ·

Vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş, este parlamentar din 1996, respectiv de 15 ani. În această perioadă a şi pierdut şirul numărului de audienţe pe care le-a acordat în tot judeţul.

Pereş spune că de joi până sâmbătă acordă aproximativ 25-30 de audienţe, atât în Alba Iulia, cât şi la celelalte birouri senatoriale pe care le are în oraşele Teiuş, Zlatna şi Cugir, şi mai rar la Cîmpeni, unde merge doar o dată la două luni, deoarece “acolo e deputatul Corneliu Olar din zonă, şi preia el problemele”. Dintr-un calcul matematic simplu reiese că, în cei 15 ani de când îi reprezintă pe oamenii din Alba în Legislativ, Alexandru Pereş a acordat peste 13.000 de audienţe, respectiv o medie de 100 lunar în nouă luni de activitate într-un an.

“Am ascultat doleanţele oamenilor întotdeauna, fie că au fost sau nu de resortul unui parlamentar.În ultima perioadă, persoanele care au venit în audienţă au ridicat probleme privind locurile de muncă, pensiile, sistemul de sănătate, litigii legate de fondul funciar şi despăgubiri, alte neclarităţi privind justiţia, şi multe altele. Au fost de asemenea solicitări privind efectuarea unor operaţii chirurgicale în străinătate, prin Programul E 112, legate de acceptarea cazurilor la spitalele din afară a copiilor cu boli mai grave. În cele mai multe dintre cazuri am luat legătura cu AJOFM, cu CAS, cu Casa de Pensii, cu alte instituţii locale, judeţene şi regionale, pentru ca oamenii să-şi poată rezolva problemele pentru care au venit la mine”, a subliniat senatorul Alexandru Pereş.

Între problemele cele mai stringente cu care s-a confruntat s-a remarcat cea a foştilor muncitori de la Uzina Mecanică Cugir, care, din cauza faptului că au fost în şomaj tehnic, nu au beneficiat de banii alocaţi celor care au lucrat în grupele I şi II de muncă, unde senatorul este de părere că Legea 226 din 2006 trebuie schimbată, în sens

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 9 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°